Modificări legislative
25.08.2020
Bulversările determinate de pandemia de COVID-19 se fac resimțite în întreaga societate, unul dintre aspectele evidente fiind acela al modificărilor legislative, devenite tot mai numeroase. Educația, ca dimensiune determinantă a oricărei societăți, cunoaște astfel și ea un aflux normativ, din avalanșa de modificări selectând, pentru a supune atenției dumneavoastră, în cadrul acestui articol, doar câteva dintre actele normative cu impact în domeniul în care ne desfășurăm activitatea.
1.
O.U.G. nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare
Interesul major legat de acest act normativ se leagă de ultimul dintre articolele sale (43), acolo unde se precizează:
,,
La articolul 38 alineatul (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
''c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.''
După cum se cunoaște, Legea nr. 153/2017 (Legea salarizării bugetare) a stabilit ca în perioada 2019-2022 salariile bugetarilor să crească treptat, până la atingerea maximelor din anexele legii pe categorii de bugetari. Prin O.U.G. nr. 114/2018, ca un pas în recunoașterea importanței educației, s-a stabilit că ,,
personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ beneficiază (...) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022''.
Prin modificarea mai sus amintită Guvernul României, în pofida faptului că mai ales odată cu începutul noului an școlar cadrele didactice vor fi printre cele mai expuse la riscul contaminării cu COVID-19, la care s-ar adăuga absența oricărui sprijin guvernamental efectiv și consistent, exceptând diferitele declarații goale de conținut și deosebit de rupte de realitate, amână astfel acest mic pas către o normalitate fie ea cât de firavă.
Ținând cont de absurditatea și netemeinicia deciziei, organizațiile sindicale reprezentative au cerut, ca un prim demers, Parlamentului României să respingă în regim de urgență această măsură menită să fragilizeze și mai mult statutul cadrelor didactice din România.
2.
O.U.G. nr. 141 din 19 august 2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011
Principalele prevederi ale acestui act normativ se referă la posibilitatea derulării activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, aducând modificări în acest sens și Legii nr. 1/2011 a educației naționale.
În plus, ordonanța de urgență, prin amendarea aceleiași legi, acordă ministrului educației de dreptul de a modifica, ,,în situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, (...) prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învățământ, precum și ponderea numărului de ore de predare și evaluare în programa școlară aprobată.''
3.
Legea nr. 185 din 20 august 2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011
Dintre modificările impuse de această lege, sunt de amintit:
a. O anumită diminuare a numărului de elevi în cadrul colectivelor de studiu:
- învățământul primar: clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22;
- învățământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26;
- învățământul de artă: clasa cuprinde în medie 14 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 25 și pot fi constituite din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde în medie 6 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10;
- învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30;
- învățământul dual: clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 20 și nu mai mult de 30.
Cu toate acestea, se lasă deschisă și ,,portița'' supraaglomerării (pe lângă faptul că aceste cifre vor funcționa doar pentru viitor), precizându-se că ,,în situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa peste efectivul maxim, cu cel mult 3 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim prevăzut la alin. (1), cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ''.
b. Modificarea conținutului activității personalului didactic, actual articolul nr. 262 alin. (1) din legea nr. 1/2011 a educației naționale precizând:
Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respective 40 de ore pe săptămână, și cuprinde (cu italice adăugirile):
a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ,
de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;
b) activități de pregătire metodico-științifică,
de dezvoltare a curriculumului la decizia școlii, în acord cu nevoile elevilor;
c) activități de educație, complementare procesului de învățământ: mentorat, școală după școală, învățare pe tot parcursul vieții;
d) activități de dirigenție;
e)
activități specifice scrierii, derulării și evaluării proiectelor educaționale.
Această modificare legislativă reprezintă recunoașterea de facto a unei părți din activitatea pe care cadrele didactice o derulau și până în prezent. Desigur, rămân multe alte activități pe care trebuie să le desfășurăm, fără ca ele să fie recunoscute ca atare și mai ales fără ca să fie recompensate financiar (corelând lucrurile cu amânarea creșterilor salariale, nu avem decât o dovadă în plus pentru dezinteresul conștient și sistematic cu care guvernanții tratează în realitate educația).
c. Modificarea anumitor prevederi relative la norma didactică:
- includerea, ca posibilitate, în norma didactică de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă, a activităților de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială, pentru acest gen de activități putându-se aloca în norma didactică 2-3 ore pentru pregătirea remedială și pregătirea de performanță sau, în măsura în care se adaugă și pregătirea pentru evaluări/examene naționale, până la o jumătate de normă, cu menținerea drepturilor salariale (aceste precizări devin efective doar după elaborarea de către MEC a unor norme metodologice);
- instituirea unei corespondențe între normarea unui post de consilier școlar și numărul de elevi: 500 de elevi, 500 de elevi și preșcolari sau 300 de preșcolari;
- extinderea reducerii normei didactice pentru personalul didactic care desfășoară activitate de mentorat (2-4 ore/săptămână), în funcție de numărul de profesori stagiari, pentru personalul încadrat pe post orele de mentorat fiind remunerate prin plata cu ora.
Prevederile amintite se adaugă aceleiași recunoașteri a activității derulate de cadrele didactice amintite mai sus. Totuși, rămâne de văzut în ce măsură MEC va reuși să elaboreze în timp util normele metodologice care condiționează implementarea acestor măsuri, respectiv în ce măsură corelarea posturilor de consilier școlar cu numărul de elevi va conduce la o acoperire adecvată a necesarului existent în sistemul educațional.
4.
Legea nr. 186 din 20 august 2020 pentru modificarea și completarea art. 58 din Legea educației naționale nr. 1/2011
Actul normativ introduce finanțarea de către stat a programelor de genul ,,Școală după școală'' pentru preșcolari și elevii din învățământul primar prin intermediul tichetelor educaționale. Și în acest caz, implementarea măsurii este condiționată de elaborarea unor norme, pentru moment fiind de precizat că ele se acordă părinților sau reprezentanților legali în baza unei cereri, achiziția se va realiza prin intermediul inspectoratelor școlare, iar distribuția se va realiza către unitățile de învățământ la care sunt înscriși copiii.
Atașate acestui articol regăsiți cele patru acte normative semnalate.
|
O.U.G. nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare |
-1 octeţi
|
PDF |
|
|
O.U.G. nr. 141 din 19 august 2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 |
-1 octeţi
|
PDF |
|
|
Legea nr. 185 din 20 august 2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 |
-1 octeţi
|
PDF |
|
|
Legea nr. 186 din 20 august 2020 pentru modificarea și completarea art. 58 din Legea educației naționale nr. 1/2011 |
-1 octeţi
|
PDF |
|
|
Toate (0) fişierele de mai sus |
[0] octeţi
|
ZIP |
|