SIP Hunedoara

De ce educația românească este o catastrofă?
10.10.2016

O întrebare care, la modul în care este pusă, presupune că s-ar fi constatat sau cel puțin cineva ar fi afirmat ceva de genul acesta. La propriu, nici una dintre situații nu a fost efectivă. De unde întrebarea atunci?

Este vorba în primul rând de o temă remanentă în societatea românească, una a cărei revenire, mai mult sau mai puțin motivată de evenimente, reușește de fiecare dată să ,,inflameze'' opinia publică. Desigur, ,,vâlvătaia'' se stinge destul de repede, precum ne-am obișnuit de ceva vreme relativ la tot ceea ce ajunge în atenția opiniei publice, fără ca după aceea să preocupe pe cineva și o analiză adecvată a lucrurilor și mai ales identificarea unor posibile soluții.

O astfel de ,,inflamare'' s-a produs și în zilele din urmă, cu ocazia deschiderii anului universitar, moment în care diferiți ,,oameni de stat'' (politicul fiind oarecum ,,tras pe dreapta'' pentru moment) au găsit de cuviință să își aducă aminte de ceva de genul educației și mai ales să enunțe diferite idei relativ la calitatea acesteia.

În măsura în care urmăriți pe cât de puțin ceea ce este adus în atenția opiniei publice, va fi ușor de recunoscut că ,,problema'' care a condus la aceste rânduri sunt declarațiile făcute la Timișoara de către Klaus Iohannis, președinte al României.

,,Nici măcar nu reușim să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă. Cum ne putem explica faptul că toți investitorii cer meseriași și noi avem o țară plină de licee teoretice, dar nicio școală care-i pregătește pentru o meserie. Rezultatul e o tragedie națională, îi ducem pe toți până la bacalaureat, îi mințim. Deci, actualul sistemul educațional îi minte pe elevi și pe părinți că le dă o educație potrivită. Nu le dă, pentru că nu e adaptată pieței muncii. Și atunci toți ajung la bac și cred că e totul ok, dar nu e. ''

,,Dascălii sunt prost pregătiți și de multe ori jigniți, dar așteptăm ca școala să fie extrem de performantă. Sistemul educațional le dă această posibilitate, îi pregătește destul de bine în specialitate, destul de prost în zona psihopedagogică și a practicii. ''

Este drept că totodată, ,,dascălul nu este privit ca o verigă importantă a societății. Cea mai banală și clară dovadă este nivelul salarizării. O societate care își respectă dascălii nu-i lasă să trăiască la pragul sărăciei. ''

Și am putea continua cu astfel de citate, dar nu am descoperi decât o mulțime de truisme, mai mult sau mai puțin întemeiate, care denotă, din nefericire, doar o cunoaștere superficială a sistemul educativ (între noi fie vorba, vizibilă mai ales în presă, de unde par să fie luate informațiile, ele având o prea mică contingență cu realitatea).

Concluzia desprinsă pornind de la astfel de declarații, idee de altfel exprimată contextual, nu poate fi decât una singură: nu avem numai o problemă, ci o adevărată tragedie, iar în cele din urmă o catastrofă.

Cu ce să începem, pentru a vedea totuși care este starea de fapt, încercând să obținem o imagine mai de ansamblu, decât fragmentarele idei vehiculate pe ici pe acolo?

Opțiunea noastră va privi, inevitabil, cadrele didactice, iar un prim pas ar fi ,,mult hulita'', uneori, titularizare (ideea fiindcă avem un număr mare de titulari, deci de contracte pe perioadă nedeterminată, ar fi vinovata pentru menținerea la catedră a unor profesori slab pregătiți sau dezinteresați). Cum stau de fapt lucrurile? Precum în tabelul de mai jos, care arată, destul de simplu, că avem o fluctuație mult mai mare a personalului didactic decât media la nivel internațional, iar contractele pe perioadă nedeterminată sunt cu un procent destul de consistent (13%) sub această medie. Cu alte cuvinte, exact invers decât se tot reproșează. ,,Catastrofa'' generatoare de ,,tragedie'' nu se datorează oare și nepăsării față de statutul de salariat al cadrului didactic?

Situația tipului de contract de muncă al cadrelor didactice
Sursa: OECD, Baza de date TALIS 2013

Tip contract

România (%)

Media internațională (%)

Angajat cu normă întreagă

91,6

82,4

Angajat cu normă parțială (71%-90% din norma didactică)

2

7,3

Angajat cu normă parțială (50%-70% din norma didactică)

3,3

6,4

Angajat cu normă parțială (sub 50% din norma didactică)

3,1

3,9

Contract de muncă pe perioadă nedeterminată

69,5

82,5

Contract de muncă pe perioadă determinată mai mare de un an școlar

5,6

5,8

Contract de muncă pe perioadă determinată de un an școlar sau mai puțin

25

11,9



Mergem mai departe...

Poate soluția ar fi să se mai desființeze din școli atunci, iar în urma unei ,,selecții'' riguroase, să rămână cei mai bine pregătiți, având în vedere că oricum numărul de copii a tot scăzut. Câteva cifre însă:

Situația personalului în unitățile de învățământ
Sursa: OECD, Baza de date TALIS 2013

Criterii

România

Media internațională

Numărul de elevi/cadru didactic

15

12

Număr de cadre didactice/personal de asistență psihopedagogică

22

14

Număr de cadre didactice/personal administrativ

8

6

Număr mediu de elevi dintr-o clasă

22

24



Ce ne arată aceste date? Că suntem din nou sub media internațională (o spunem aici și o putem avea în minte mai tot timpul de-a lungul acestor rânduri: chiar nu are rost să ne comparăm efectiv pe cifre cu toate acele sisteme educative despre care se tot amintește, prin prisma performanței lor, atunci când unul sau altul mai organizează câte un ,,cor de bocitoare''), iar toate scăderile masive ale numărului de elevi abia ne-au adus în situația de a începe să zărim măcar media internațională. Credeți, pe aceste date, că mai are rost să aducem în discuție tot personalul auxiliar actului didactic, că ne referim de la psihologi, asistenți sociali, laboranți, informaticieni și până la secretare, contabile, șoferi, personal de îngrijire și mai ști noi ce altceva? Nu. Iar răspunsul nu numai că ne-ar fi net defavorabil, ci ne-ar arăta penuria în care se zbat o mare parte a școlilor românești, fără a mai lua în calcul o eventuală încercare de creștere a calității serviciilor educaționale.

Poate muncesc profesorii prea puțin (știți, acea idee cu creșterea normei didactice)?

Timpul de lucru și norma didactică în Europa
(* timp la dispoziția unității școlare)
Sursa: EURYDICE

Țara

Timp de lucru total

Norma didactică

România

40

18

Danemarca

37

22

Finlanda

17-21*

14-18

Franța

35

15-20

Norvegia

38

18

Polonia

40

14

Spania

38

20-23

Anglia (UK)

35

23



Dacă vom privi cu atenție modul în care sunt distribuite lucrurile din punct de vedere temporal, nu vom putea spune că stăm nici mai bine, nici mai rău, deși ar fi loc și pentru mai bine (este greu de spus atunci cum pot apare declarații de genul că ,,profesorii din România au printre cele mai mici norme didactice din Europa''.

Și așa mai departe în ceea ce privește personalul, fie doar și aceste date fiind lămuritoare că aproape toate așa-numitele ,,reforme'' sau ce or mai fi gândit diferitele specii, fie ele politice sau tehnocrate, nu au prea băgat în seamă problemele existente în școli, ci mai curând ceea ce au auzit și ei de prin presă sau la o bârfă mai mare sau mai mică. Evident, nici nu încape discuție să luăm în calcul salarizarea, comparațiile fiind aproape fără noimă.

O să trecem în schimb la altceva. Oare ce se întâmplă în clasă, comparativ cu alte locuri?

Procentajele profesorilor care au declarat că folosesc practicile de predare precizate frecvent sau în aproape toate lecțiile
Sursa: OECD, Baza de date TALIS 2013

Țara

Expun rezumatul noțiunilor însușite (%)

Elevii lucrează în grupuri mici (%)

Utilizarea sarcinilor diferențiate (%)

Prezentarea unui subiect nou plecând de la o situație de viață (%)

Elevii lucrează la proiecte (%)

Elevii utilizează TIC în clasă sau pentru proiecte (%)

Media internațională

73,5

47,4

44,4

68,4

27,5

37,5

România

76,7

55,7

58

54,4

21,6

26

Danemarca

79,5

79,7

44,2

68,7

23,1

73,9

Finlanda

62

36,7

36,6

63,7

14,1

18,2

Franța

74,3

36,8

22

56,9

21,8

24,2

Coreea de Sud

70,8

31,8

20,4

49,5

14

27,6

Norvegia

89,2

72,7

67,4

53,6

33,7

73,8

Polonia

78,1

42,4

55,5

75,5

15,8

36,4

Spania

71,8

33,4

40,3

77,3

26,4

37

Anglia (UK)

75,2

58,4

63,2

62,5

38,3

37,1



Dacă vom cerceta datele furnizate de tabelul de mai sus, ideea care se va impune este aceea a funcționalității unor modele mai mult sau mai puțin diferite de abordare a activității didactice, din acest punct de vedere neputând privilegia o anumită combinație, cu atât mai mult dacă vom lua în calcul rezultatele. De exemplu...

Sinteza performanțelor PISA 2012 (punctaj)
Sursa: OECD, Baza de date PISA 2012

Țara

Matematică

Citire/Lectură

Științe

Media OECD

494

496

501

România

445

438

439

Danemarca

500

496

498

Finlanda

519

524

545

Franța

495

505

499

Coreea de Sud

554

536

538

Norvegia

489

504

495

Polonia

518

518

526

Spania

484

488

496

Anglia (UK)

494

499

514



Lăsând de o parte discuția relevanței acestor teste, vom constata că modele didactice diferite conduc adesea într-o aceeași zonă de rezultate, cu o excepție: România.

Care ar putea fi cauza?

Poate mediul școlar, atmosfera din școlile românești este mult mai neprielnică. Direct spus, așa cum se tot repetă, elevii nu se simt bine la școală (vorba multora dintre indicatorii de evaluare ai școlilor românești, ,,starea de bine'' a elevilor este cam ignorată; nu vom lua în calcul ,,fericirea'', nu de alta dar nu prea cadrează traducerile românești, așa încât să luăm în discuție titluri de presă precum ,,elevii români, cei mai nefericiți din lume'' sau chiar declarații recente ale diferiților miniștrii ai educației, care insistă pe ,,iadul'' din școlile românești).

Procentajul elevilor care declară că se simt bine la școală
Sursa: OECD, Baza de date PISA 2012

Țara

Procentajul elevilor care declară că se simt bine la școală (%)

Media OECD

80

România

78

Danemarca

86

Finlanda

69

Franța

81

Coreea de Sud

60

Norvegia

87

Polonia

70

Anglia (UK)

83



Deci parcă lucrurile nu stau chiar cum se spune... Dar dacă elevii sunt ,,nefericiți'' poate sunt cadrele didactice ,,fericite'', de unde și rezultatele... O glumă poate aceste ultime cuvinte? Nu, fiindcă dacă o să corelăm veniturile salariale (în principiu, cu cât sunt mai mici, cu atât mai mare va fi ,,nefericirea'', adică eficiența) cu rezultatele, am putea spune că oricum sunt (,,fericiți'' sau ,,nefericiți''), sunt printre cei mai eficienți:

Corespondența între salariile profesorilor și performanța la matematică
(* PIB per capita mai mare de 20.000 USD; * PIB per capita mai mic de 20.000 USD)
Sursa: OECD, Baza de date PISA 2012



Oare ce să ne facem? Că nu este chiar așa cum ni se spune că ar fi (cum se încearcă să fim convinși că ar fi; oare de ce?)? Poate sunt altele cauzele? Anticipând, am spune că mai curând...

Poate chiulul?

Chiul - lipsa la anumite ore din programul zilnic
(În ultimele două săptămâni de școală complete, de câte ori ați lipsit de la anumite ore?)
Sursa: OECD, Baza de date PISA 2012



O idee ar cam fi pe aici, deși oricât am încerca să o asociem cu ,,nefericirea'' de mai sus, nu prea vom reuși să o facem. Chiulul acesta pare să aibă puțin mai mult cu totul alte cauze decât școala efectivă...

De aici poate și diferitele rezultate? Precum cele de la bacalaureat, cel de care se leagă atât de tranșant ideea de minciună în fragmentele citate în debutul acestui text (care nu face, de altfel, decât să repete un loc comun). Am încerca niște comparații și pe aici pentru a vedea cum stau lucrurile, dar ne vom regăsi destul de repede într-un impas: modul de organizare a ceea consfințește încheierea ciclului liceal și accesul mai departe, în ciclul universitar, (că acesta ar cam fi rolul în cele din urmă) este deosebit de diferit de la o țară la alta, că nu prea avem termene de comparație. Poate am reuși într-o anumită măsură dacă am lua în calcul Franța, de unde ne-am luat modelul la un moment sau altul. Dacă citim cifrele brute, vom descoperi un procent de 87,8% promovabilitate în 2015, iar o întoarcere în timp ne va duce pe la 75% în 1995 și descendent până prin vremurile lui Napoleon, adică acum vreo 200 de ani. Este o comparație clar în defavoarea noastră:

Rata de promovare a examenului de bacalaureat din numărul elevilor prezentați
Sursa: INS, CNEE

Criteriul

2009/2010

2010/2011

2011/2012

2012/2013

2013/2014

Rata de promovare din numărul elevilor prezentați

76,3

55,6

56,2

64,3

71



Totuși, pentru a avea o idee pe unde stăm să comparăm cifrele brute? Nu, nu ne-ar ajuta la mare lucru, având în vedere că nu am obține decât cel mult ,,apă la moară'', mai ales atunci când ne dorim să ,,înfierăm cu mânie proletară'' situația educației românești.

Într-adevăr, nu sunt îmbucurătoare aceste rezultate și ele ar fi cu atât mai puțin dacă am lua în calcul și rata prezentării la examenul de bacalaureat. A lucra doar cu cifrele însă, fără a vedea cauzele, pornind de la chiulul amintit și până la rigiditatea examinării (indiferent de filieră profil, specializare etc.), pornind de la ceea ce punem la dispoziție elevilor pentru a învăța pentru acest examen și mergând până la dorința de a participa, a promova și a merge mai departe (în forma actuală, este singura semnificație)...

Sau, revenind la cauze, poate dotările?

Număr elevi/calculator în școlile europene
Sursa: Survey of Schools: ICT in Education, 2013

Țara

Nr. elevi/calculator

- învățământ primar -

Nr. elevi/calculator

- învățământ gimnazial -

Nr. elevi/calculator

- învățământ liceal -

Media UE

7

5

4

România

17

13

10

Danemarca

3

3

2

Finlanda

6

5

4

Franța

8

5

3

Norvegia

3

3

1

Polonia

10

8

9

Spania

3

3

4



Este suficient și acest exemplu pentru a înțelege că suntem departe de oricare dintre țările cu care dorim să ne comparăm. Școlile sunt aproape pustii din punctul de vedere al dotărilor, cu excepția cazurilor în care ele au mai venit când și când, dar odată cu trecerea timpului au devenit mai curând exponate de muzeu... Cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește școlile românești, rămânând la această problemă a dotării cu calculatoare, fiind atât de puține ele sunt grupate în cabinetele și laboratoarele de informatică, ici-colo rătăcit câte un laptop de care trag nenumărate cadre didactice etc.

Poate atunci avem un învățământ mult prea teoretic, vorba de mai sus?

Distribuția elevilor în funcție de tipul de învățământ secundar superior (2011)
Sursa: EUROSTAT

Țara

Învățământ vocațional (tehnic, tehnologic, profesional și vocațional)

Învățământ general (teoretic)

Media UE

49,6

50,4

România

63,7

36,3

Danemarca

47,3

52,7

Finlanda

68,8

31,2

Franța

44,2

55,8

Norvegia

54,1

45,9

Polonia

47,2

52,8

Spania

42,9

57,1



Sau, chiar luând amestecul ușor diferit din România:

Rata brută de cuprindere în învățământul liceal, pe filiere de formare
Sursa: INS

Criteriul

2011/2012

2012/2013

2013/2014

Total învățământ secundar

96

94,9

91,2

Învățământ teoretic și vocațional

41,7

43,4

45,1

Învățământ tehnologic și profesional

54,8

51,6

47,2



Hm... Se vede că vorbim despre țări diferite (iar adevărata problemă, dacă vom privi cu atenție datele, este alta: aducerea potențialilor elevi la școală). Nu știm care este țara domnului președinte, dar pe la noi învățământul tehnic, tehnologic și profesional este bine implementat. Ah, că mai toți trebuie să se descurce la modul teoretic, asta nu mai ține nici de profesori, nici de școli, ci chiar de domnul președinte și de toți ceilalți care ,,învârt'' câte ceva prin acea zonă a deciziei de stat.

Sau poate pregătirea profesorilor, participarea la cursurile de perfecționare?

Participarea la cursurile de perfecționare

Țara

Procentajul profesorilor care au participat la activități de perfecționare în ultimele 12 luni (%)

Procentajul profesorilor care NU au plătit participarea la cursuri de perfecționare (%)

Procentajul profesorilor care au plătit PARȚIAL participarea la cursuri de perfecționare (%)

Procentajul profesorilor care au plătit INTEGRAL participarea la cursuri de perfecționare (%)

Media internațională

88,4

66,1

25,2

8,6

România

83,3

30,7

41

28,3

Danemarca

86,4

84,9

13,3

1,8

Finlanda

79,3

72,6

21,6

5,8

Franța

76,4

75,8

18,8

5,4

Coreea de Sud

91,4

25,2

64,1

10,8

Norvegia

87

81

15,3

3,7

Polonia

93,7

60,9

26,9

12,2

Spania

84,3

57

30,9

12,1

Anglia (UK)

91,7

92,7

6,4

0,9



Se participă și la activități de perfecționare, poate mai puțin ca prin alte părți, dar oricum mult mai mult dacă este să comparăm din nou veniturile salariale, cele mai mici, cu faptul că în România activitatea de perfecționare se suportă preponderent din buzunarul propriu (care ar fi atunci răspunsul potrivit ce s-ar putea acorda unui ministru al educației sau președinte sau mai știm noi ce în momentul în care se aduce în discuție slaba (?) pregătire a cadrelor didactice; hm...).

Sau poate, la nivel general, banii alocați educației?

Cheltuiala anuală în instituțiile educative pe elev/student comparativ cu PIB/capita (%)
Sursa: EUROSTAT

Țara

Cheltuiala anuală în instituțiile educative pe elev/student comparativ cu PIB/capita (%)

– date 2011

Media UE

26,9

România

17,5

Danemarca

30,7

Finlanda

26,6

Franța

26,9

Norvegia

22,3

Polonia

28,4

Spania

27,5

Anglia (UK)

29,5



Adică...

Cheltuieli publice cu educația (2013)
Sursa: INS

Țara

Cheltuieli publice (%)

România (2013)

2,5

Finlanda (2012)

6,8

Bulgaria (2011)

4,1

Franța (2013)

5,7

Suedia (2011)

7

Polonia (2011)

5,2

Spania (2011)

5

Marea Britanie (2011)

5,2



Oh... Dintr-o dată parcă lucrurile încep să coreleze mult mai mult (fără să mai luăm în calcul și dimensiunea PIB/capita, ci simplu, efortul realizat de fiecare țară pentru educație). Iar dacă am aminti și faptul că unele decizii prin care s-au cheltuit foarte mulți bani au avut un efect nul (unul dintre cele mai bune exemple sunt manualele digitale, fără să existe la nivelul fiecărei clase posibilitatea utilizării acestora), lucrurile ne-ar apare și mai grave.

Despre ce catastrofă vorbim atunci? Evident, având în vedere astfel de date, nu poate fi vorba despre catastrofă decât în percepția pe care diverșii președinți, miniștri, ziariști etc., colorați sau necolorați politic, o au relativ la educație, una pe care și-o întrețin reciproc, ignorând însă pe deplin problemele școlii românești, probleme care, din nefericire, există și se acutizează de la un an la altul.

Cu alte cuvinte, este aberant, scuzat fiindu-ne termenul, să acuzi:

Catastrofa învățământului românesc, în condițiile în care de 25 de ani acesta se zbate într-o subfinanțare cronică, iar tu ești dintre cei care au decis/susținut sau decizi/susții această subfinanțare...

Catastrofa învățământului românesc, în condițiile în care de 25 de ani cadrul didactic este ignorat sistematic, dacă nu ceva mai mult, acuzând excepțiile ca reprezentând o regulă, iar tu ești printre cei care ai susținut sau susții ceva de genul acesta...

Catastrofa învățământului românesc, în condițiile în care de 25 de ani școlii i s-au pus în spate nenumărate activități care nu au nici o legătură cu activitatea didactică, începând cu toate activitățile birocratice și până la transformarea sa în instituție de asistență socială, iar tu ești printre cei care ai susținut sau susții ceva de genul acesta...

Catastrofa învățământului românesc, în condițiile în care materialele și mijloacele didactice au venit cu țârâita sau deloc, mergând de la cărți (poate nu se cunoaște, dar pentru a citi este nevoie mai întâi de carte, iar după aceea măcar de o persoană, numită bibliotecar, pe cale de dispariție de altfel în cele mai multe școli, care să nu aibă alt rol decât a o pune la dispoziție și a o duce aproape, atât de elevi și, din nefericire, chiar și de unele dintre cadrele didactice), iar tu ești printre cei care ai susținut sau susții ceva de genul acesta...

Catastrofa învățământului românesc, prea puțin legat de practică și de viață, în condițiile în care nu a fost acordată vreodată finanțare pentru o simplă excursie de studiu (de exemplu, cum că acel individ care predă istorie ar dori să-și ducă elevii până la Sarmizegetusa... – am elimina probabil și marea dispută internaută cu răbufniri în viața de zi cu zi privind ,,adevărata Sarmizegetusa''), ce să mai vorbim despre ateliere, laboratoare, cabinete, terenuri și săli de sport (oh da, au fost cândva niște programe de construcție, cam abandonate și nu se știe cum multe dintre aceste săli construite, mai ales prin mediul rural, sunt așa departe de școală încât nu prea se pune problema folosirii lor, asta când au ce să folosească în ele) sau, de ce nu, culori pentru ora de desen, niște instrumente pe la ora de muzică sau (sic!) măcar niște hârtie pentru banalele fișe de lucru...

Catastrofa învățământului românesc, în condițiile în care absenteismul este un adevărat flagel, de care se preocupă, cu fragilele instrumente pe care le are la îndemână, doar cadrul didactic, toți ceilalți, de la polițistul care îl vede hălăduind pe stradă și până la patronul de bar sau de restaurant care îl servește amabil, incluzând aici și pe toți părinții care vin și spun cu mâna pe inimă că ,,nu mai au ce-i face'', iar tu ești printre cei care ai susținut sau susții ceva de genul acesta...

Catastrofa învățământului românesc, atunci când tu ești președinte, ministru, parlamentar, politician, tehnocrat etc., iar tu ești principalul responsabil pentru acest lucru...

Cu alte cuvinte, poate că învățământul românesc are așa o alură tragic-comică, dar cu certitudine catastrofa este pe altundeva (destul de simplu de dedus)...